Postat de: nykoss | octombrie 9, 2009

Nu-i aşa?


via ffffound.com

Postat de: nykoss | septembrie 13, 2009

Voluntarii din Iaşi reciclează hârtie

Întrebam acum ceva vreme pe twitter dacă există în Iaşi un centru de colectare al hârtiei. Am descoperit atunci Remat-ul şi mă gândeam cât de bine ar fi să existe astfel de centre în fiecare cartier sau, şi mai bine, să existe acele containere pentru colectare selectivă. Între timp, cea de-a doua idee s-a concretizat parţial. A apărut primul container destinat colectării hârtiei şi cartonului, dar observ că puţini îl folosesc… şi nici nu am observat să fi fost ridicat de acolo… Încă nu suntem obişnuiţi să facem asta, dar am observat şi că se încearcă educarea noastră prin diferite acţiuni.

Astfel că, MaiMultVerde propune o acţiune de reciclare a hârtiei pentru comunitatea voluntarilor din Iaşi de pe platforma maimultverde.ro.

Dacă eşti din Iaşi şi dacă vrei să colectezi selectiv hârtia şi apoi să o predai către un centru de reciclare din zonă, cu ajutorul voluntarului ‘mosenache‘, te poţi înscrie din contul tău de voluntar la acţiunea ‘Hârtie reciclată‘.

Înscrierile se fac până la 1 octombrie 2009, iar după ce aţi strâns cantitatea de hârtie pentru reciclat, anunţa-ţi-l pe mosenache prin intermediul platformei sau printr-un mail la mosenache[at]yahoo.com.

Eu m-am înscris deja şi încep să strâng :P

-

Postat de: nykoss | septembrie 8, 2009

Printuri pentru Food Festival

Vizitez zilnic site-ul adsoftheworld.com unde găsesc o colecţie impresionantă de printuri de peste tot din lume. Unele interesante, altele mai puţin, dar e o sursă bogată de inspiraţie pentru mine. Acum am dat peste printurile realizate pentru promovarea unui  food festival la Sydney.  Ce metodă mai uşoară de a atrage oamenii decât  prezentarea unor feluri de mancare, nu? Dar nu oricum… În funcţie de specificul ţării respective … şi aşezate în aşa fel încât să poată fi reprezentat steagul acelei ţări.

Astfel că avem Italia şi ale ei paste…

Franţa şi sortimentele de brânză…şi struguri cu trimitere la vinurile ei minunate

India şi mâncarea ei spicy :P

Postat de: nykoss | august 31, 2009

Ghici cine vine…

Toamna

Toamna

Postat de: nykoss | august 15, 2009

Show arhitectural 3D

Am deja cateva zile de cand tot incerc sa aflu ce evenimente frumoase si interesante se vor mai intampla in Iasi. Mi-a placut Noaptea alba a Strazii Lapusneanu, dar de atunci pare ca totul a intrat intr-o usoara stare de amorteala si mi-as dori sa se desfasoare ceva frumos si prin Iasi zilele astea… Si stiti voi ce se intampla cand iti doresti ceva mult? It happens!

Asa se face ca am aflat despre un show arhitectural 3D la Centrul comercial Felicia din Iasi in seara zilei de 21 august 2009. Pentru ca e primul de acest gen din Iasi, am vrut inainte sa vad cam cum ar arata asa ceva, si am descoperit imediat clipul de mai jos:

Impresionant, nu?

Spectacolul de proiectii arhitecturale 3D face parte  din Noaptea preturilor virusate, eveniment ce marcheaza finalul sezonului de reduceri, dar si finalul campaniei ”Preturi virusate la Felicia”. Acesta se va desfasura pe o durata 3 ore incepand cu ora 21.00 si pana la ora 01.00.

Showul arhitectural 3D (care mi-a furat mie ochii :P ) va avea loc odata cu lasarea intunericului, incepand cu ora 22.00, in parcarea Centrului comercial Felicia si se va continua cu o seara prelungita de cumparaturi.

Cei care vor sa ia o pauză de la cumparaturi sau cei care nu au planuit shopping in seara respectiva, se vor putea inscrie si participa la o competitie Nintendo Wii ce se va organiza in paralel, in zona food-court.

Toti participantii vor beneficia de o serie de reduceri speciale in magazinele centrului comercial iar transportul catre zonele Tatarasi, CUG, Rond Dacia, Billa (in intervalul orar 22.30 – 01.30) este gratuit.

Postat de: nykoss | iulie 23, 2009

4 things

“Suntem evaluati si clasificati dupa 4 criterii: ceea ce facem, cum aratam, ce anume spunem si cum o spunem. ” (Dale Carnegie)


Postat de: nykoss | iulie 7, 2009

Dor de munte…

via flickr

Postat de: nykoss | iunie 4, 2009

Întâmplare cu bloage cu lămâi

Atunci când mi-am făcut blog, nu mă gândeam că mă va citi cineva… M-am înşelat, sunt totuşi 3-4 persoane ce au încredere în mine (sau aşa îmi place să cred) şi mai trec pe aici din când în când şi le mulţumesc pentru asta.

Dar unde vreau să ajung de fapt? Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit pe un site plin de lucruşoare faine, un tricou parcă gândit special pentru mine şi blogul meu:

Am zâmbit pentru că e un tricou plin de optimism care arată bine şi e atât de …pentru mine.

Să tot am parte de întâmplări de astea!

Postat de: nykoss | iunie 1, 2009

Joy!

Azi am început ziua foarte frumos. Mi-a sosit pachetul de cărţi comandat de la Publica şi mai am multe lucruri planificate de făcut. O să încep şi cursurile de portugheză ce vor dura până pe 14 iunie şi tot azi începe şi multicolorul. Vreau să ajung la unele filme de acolo :) Să am şi timp acum…

Nu ştiu de ce azi m-am trezit cu poftă de ieşit în parc şi jucat şotron sau bedminton sau orice alt joc al copilăriei. Să fie oare de “vină” influenţa zilei de 1 iunie asupra mea? :P Chiar aşa, la mulţi ani urez şi eu copiilor şi tuturor celor cu spirit de copil.

E zi de joc, zâmbet şi bucurie.

Postat de: nykoss | mai 31, 2009

I’m late!

Trăim într-o lume grăbită, grăbită, grăbită şi ironia face ca, mai mereu, să întârziem. Trebuie să ajungem repede la serviciu, la facultate, la o întâlnire, la film sau cine ştie unde şi, chiar în era vitezei, suntem nişte întârziaţi… Şi pentru că sunt şi eu printre ei, îmi cer scuze celor pe care i-am făcut să mă aştepte, prin intermediul unui clip foarte frumos realizat ce ascunde o idee la fel de bună.

Articole mai vechi »

Categorii